Povestea mea incepe astfel,

Aveam 23 de ani proaspat impliniti, casa, prietena, serviciul pe care mi l-am dorit si eram student in ultimul an de facultate. Mi se contura un viitor frumos, plin de realizari si sperante, un viitor pe care-l visasem de mic copil si pentru care-mi sacrificasem o mare parte din viata de adolescent.

….. Urma sa plec la sky, era primul weekend din 2007 si bucuria reintalnirii zapezii imi incalzea inima. Probabil as fi ajuns, daca nu m-as fi dus la insistentele colegilor la un control de rutina la Institutul Hematologic. Paloarea fetei mele trada ceva ascuns, ceva inimaginabil de grav care avea sa-mi puna capat sperantelor, visurilor si fara ajutorul Domnului chiar vietii! Diagnosticul a fost unul crunt … aplazie medulara severa idiopatica! Un soc teribil mi-a golit inima si parca ramasesem fara suflare …. vocea calda a unei doamne doctor remarcabila imi prevestea un moment delicat al vietii, dar unul peste care pot trece ….

Am plans tot drumul pana acasa. Aveam senzatia ca afara ploua dar erau doar lacrimi …. lacrimi fierbinti ce-mi impresurau obrajii la gandul ca-mi voi parasi casa pentru un pat de spital, un pat al unor suferinte si dureri crancene. M-am tuns, am cumparat o plasa de portcale si incercand sa ma imbarbatez am plecat spre casa. Imi spuneam mereu ca trebuie sa fiu demn, ca voi trece peste acest prag si ca trebuie sa ma fac bine in cel mai scurt timp, pentru ultima sesiune de studentie. Ajuns am incercat sa mananc, dar gandurile negre si lacrimile imi intunecau vederea. Simteam nevoia sa ma intind, sa uit de tot si sa-mi limpezesc mintea. Nu am mai ajuns insa in pat, boala mi-a inmuiat picioarele si mi-a inchis ochii. M-am trezit in strigatele disperate ale prietenei iar dupa o ora eram intr-un patut mic de spital in perfuzii asteptand-o pe mama.

De atunci a inceput calvarul …. intepaturi fara numar, branule pana cand n-am mai avut vene, medicamente peste medicamente desi pe prospectul lor scria mare a nu se administra impreuna, nopti nedormite, o viata ruinata. Toate aceste lucruri au si o parte pozitiva. Te apropii mai mult de Dumnezeu. Simti ca doar el ti-a mai ramas, te rogi mai mult, gandesti mult mai mult. Ai timp sa reflectezi in toate acele nopti albe la vremurile din trecut … la amintirile frumoase din viata ta, la copilarie, la cei dragi, la cum ai crescut alaturi de ei, la bunicii tai care nu mai sunt, la ce ai gresit in viata ta. Si in toate aceste succesiuni de imagini nu gasesti nimic care sa merite macar pe sfert o pedeapsa atat de cumplita. Inevitabil incepi sa-ti pui intrebari: DE CE ? De ce eu ? Cu ce-am gresit atat de grav in viata, ce am facut sa merit o asemenea povara?

…. dar descoperi ca nu esti singurul … in stanga si-n dreapta ta sunt oameni, copii care-si pun aceeasi intrebare : De ce eu Doamne ? Vine dimineata, vezi oameni ce se perinda in jurul tau, astepti vizita medicala de la ora 9 sa-ti aduca o veste buna, dar ea nu vine. Majoritatea doctorilor romani sunt muti, incapabili sa-ti spuna ceva. Pentru ei esti un fel de cobai pe care se fac diverse experimente, dar un cobai al carui sponsori aduc bani. Daca te pierzi de vina a fost soarta si nicidecum incompetenta lor sau a sistemului. Iar clienti sunt o multime …. sunt unii care dorm si pe masa numai sa prinda loc in spital. Se mint singuri ca Dl Doctor ii va face bine si nicidecum ca-i inceputul sfarsitului.

N-am sa uit niciodata cand un bolnav a dormit 3 zile cu fragmentul de os si maduva pe noptiera de la capatul patului, iar doctora cu o seninatate iesita din comun i-a trasmis : “S-a stricat si trebuie sa-ti extrag din nou ! “. Si sunt muuuulte asemenea cazuri. La spital, dupa 1 luna de spitalizare si pumni de pastile ingurgitate aveam analizele mai proaste decat atunci cand m-am internat. Am crezut ca am fost eu dezinformat si tratat la un centru cu doctori tineri, nepregatiti si fara perspective asa ca am plecat la Tg Mures la o renumita clinica de hematologie. Cei de acolo s-au implicat destul de mult ce-i drept dar fara prea mari rezultate. In afara faptului ca m-au mutilat iar glicemia si colesterolul erau de 20 de ori peste limita admisa alte rezultate notabile nu am avut . Asa ca fara un motiv logic s-au hotarat sa-mi scoata splina. La unii mergea, la altii nu ….dar asa cum am scris mai sus musterii erau destui. Am citit mai tarziu pe net o lucrare de doctorat a unui profesor din Chisinau in care se preciza ca doar la unul din 7 cazuri splenectomia a dat rezultate. L-am si sunat pe acel domn si mi-a recomandat ca unica solutia viabila transplantul medular.

Nemaiavand nimic de pierdut in luna ianuarie a anului urmator m-am suit in avion si cu ajutorul lui Dumnezeu am plecat in Franta. Am plecat spre necunoscut dar constient de faptul ca nicaieri nu putea fi mai rau decat in Romania. ….. cel mai important insa …. am plecat impacat cu Domnul, regasindu-ma mai tarziu in Psalmul 23 al lui David : Domnul este Pastorul meu / Eu lipsa n-am sa duc. /Din verzi pasuni si din ape vii, /Eu sufletu-mi adap. / Povata-mi da pe cararea grea./ In lume port al Sau Nume Sfânt, /Chiar si prin moarte eu trec usor /Si nu ma tem nicicând.

Odata ajuns acolo m-am simtit parca in alta lume , o lume a dragostei fata de semeni , o lume in care indiferenta si incompetenta romaneasca nu-si au locul. Francezii se comportau exemplar cu mine intelegandu-mi suferinta , dorinta de viata, necontand ca vin de nicaieri!

Insa eu refuzam sa cred ca ma voi mai face bine …. ii refuzam pe cei din jur , imi doream singuratatea , ceream Divinitatii sa-mi ierte greselile . Dar peste toate aveam ceva ce-mi incoltea in inima . Era Speranta!
Acei oameni imi castigasera increderea …. mi-au oprit imediat toata medicamentatia din Romania si s-au aratat foarte surprinsi de cei 20cm de operatie atat de evidenti de pe abdomenul meu . Ma intrebau rezervati ce alte probleme de sanatate am mai avut de a fost necesara splenectomia. Raspunsul a venit transant si revoltator : “Pentru ca altceva n-au stiut !”

Ei nu, dar eu da …. am avut incredere in Dumnezeu si credinta mi-a fost rasplatita. Intr-o zi de martie camera mi-a fost invadata de soare si o data cu ea o noua viata imi trecea prin vene ! Am stiut ca voi fi salvat , …. dar am tinut doar pentru mine ! Probabil multi spun ca medicina a evoluat foarte mult …. si da, asa este . Eu insa in acea zi am simtit minunea lui Dumnezeu … O pace sufleteasca imi invada inima!

….dupa 3 luni jucam fotbal!

Sunt multe, foarte multe de spus …. probabil toti avem povestea noastra . Imi vin in minte cuvintele unui bun prieten ca raspuns la toate intrebarile mele : “Dumnezeu va fi langa tine atunci cand vei avea cu adevarat nevoie de el ! El nu intarzie niciodata !”

Amin.