BLOG

Blogul  este destinat persoanelor diagnosticate cu cancer, rudelor și prietenilor acestora și pentru cadrele medicale sau terapeutice implicate în tratament.

Poți posta orice întrebare sau experiență ce are legătură cu subiectul propus, poți da sugestii și poți contribui cu tot ce poți pentru a aduce valoare . Noi, echipa de voluntari ARIL, te sprijinim cu tot ce ne stă în putință pentru a merge mai departe. Pentru a crea un cont nou, clic aici sau urmaţi linkul „Comunitate” din meniu apoi clic pe Înscriere.

inscriere

Un comentariu la „BLOG”

  1. Aceasta a fost si este deviza mea toata viata.
    Am 45 de ani. In anul 1989 am absolvit Scoala Militara a Romaniei, am devenit pompier, mostenire de familie. Din acel moment am iubit aceasta meserie mai mult decat orice pe lume.

    La Revolutia din 1989 am participat efectiv la stingerea incendiilor si salvarea vietilor omenesti, numele meu fiind trecut cu onoare pe lista Eroilor Revolutiei.
    Tot ceea ce faceam era din suflet si nu ma interesa partea materiala sau laudele. Niciodata in meseria mea, in incendii, in inundatii, cutremure, nu mi-a fost teama de moarte. Atat curaj imi dadea Bunul Dumnezeu incat totdeauna am iesit invingator.
    Diplomele si medaliile si 20 (20 de ani) numai cu calificativul „Foarte Bine” ma bucurau dar ele reflectau dragostea mea pentru meserie si pentru a salva vietile oamenilor.

    Viata personala se impletea foarte bine cu viata de militar. In anul 1995 m-am casatorit cu persoana pe care-o iubeam. Dupa 2 ani, respectiv in 1997, s-a nascut baiatul meu. Totul era frumos.

    In anul 2003 din motive, dupa parerea mea neintemeiate, am divortat de sotia mea iar baiatul , conform legii, a fost incredintat mamei.
    Era prima lovitura primita de mine de la viata, foarte dura, baiatul meu pana-n acel moment si-a petrecut foarte mult timp in cazarma de pompieri unde lucram eu, cu militarii pompieri, printre masinile de pompieri, servea masa cu ei din aceleasi farfurii, stie cum si de ce suna alarma, purta costum de pompier, era un fel de copil de trupa.

    In plan profesional totul mergea foarte bine, Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, m-a decorat cu medalia de onoare pentru activitate si realizari deosebite.

    In anul 2009, la un control medical efectuat la Spitalul Ministerului de Interne Bucuresti, medicii mi-au spus ca durerea de stomac care ma deranja era din cauza unul Limfom Malign Non-Hodgkin.

    In data de 14.09.2009 am inceput tratamentul (chimioterapia) in speranta ca viata va invinge moartea deoarece medicii estimasera ca mai am de trait maximum doua luni de zile.

    Bunul Dumnezeu nu a fost de acord cu medicii, traiesc si astazi chiar daca-am facut chimioterapie aproape doi ani, interventii chirurgicale, transplant medular la Clinica Fundeni si-am pierdut cel mai drag om care mi-a dat viata: pe mama mea.

    Medicul psiholog al sectiei de Hematologie mi-a fost de mare ajutor, sfaturile, incurajarile, consilierea zilnica imi dadeau putere si speranta.

    Fondul bolii mele a fost declarat de medici a fi de stare emotionala declansata de rigorile serviciului militar, divortul, pierderea copilului in instanta, pierderea mamei si, in special, stresul cotidian.
    Credinta mea in Bunul Dumnezeu sunt sigur ca m-a vindecat, vindecarea s-a facut cu ajutorul unui colectiv de medici hematologi, chirurgi, etc de la Spitalul Universitar de Urgente Bucuresti, condusi de un super profesionist, ingerul trimis de Dumnezeu sa vindece oameni: Sefa Sectiei de Hematologie, Doamna Profesor Ana Maria Vladareanu.
    Rabdare si credinta, dar mai ales dorinta de a trai au fost acele lucruri care mi-au motivat fiecare clipa, sustinerea familiei, a prietenilor si a intregului oras in care locuiesc.

    Baiatul meu a avut din nou foarte mult de suferit, cand ma vedea cum ma chinui incerca sa-mi aline suferinta cu prezenta, cu cuvintele frumoase, dar mai ales cu promisiunea solemna: Tata, imi doresc sa ajung cel mai bun handbalist din Romania!
    Rezultatele au inceput sa apara, baiatul meu a fost campion national cu Academia de Handbal din Baia Mare in anii 2012 si 2014 si nu se va opri aici, va continua performanta pentru ca are potential.

    Ii multumesc din suflet Bunului Dumnezeu pentru boala pe care mi-a daruit-o pentru ca asa m-am trezit la realitate si mi-am dat seama ca cele mai importante lucruru pe pamant sunt familia si sanatatea.
    Aceste lucruri le vei avea daca in sufletul tau il ai pe Bunul Dumnezeu. Banii, casele, masinile nu-ti sunt de folos in fata bolii, nu te pot ajuta cu nimic.
    Milostenia, adica ajutorul pentru cel ce nu are, este arma cu care vei birui orice in viata.
    Am vazut in spital, in lunile de internare, oameni bogati so saraci pe patul suferintei, chinuiti de boli cumplite fiind egali in suferinta, cu nimic mai presus decat bogatii sau saracii.
    In acele momente de grea suferinta inima mea vorbea cu Bunul Dumnezeu si Il ruga: Doamne, mai da-mi, te rog, o sansa! Azi traiesc, iubesc viata, iubesc oamenii, iubesc tot ceea ce Bunul Dumnezeu a binecuvantat dar cel mai important: Il iubesc pe Bunul Dumnezeu! Am sa ajut dupa posibilitatile mele pe toti oamenii care au nevoie de ajutor si sunt in suferinta.
    Am avut o colaborare foarte buna cu colectivul de medici al Spitalului Universitar Bucuresti, Sectia de Hematologie , in special cu Sefa de Sectie: Profesor Universitar Ana Maria Vladareanu.

    Veniturile mele nu sunt foarte mari. Locuiesc intr-un apartament ipotecat la banca. Imi doresc din tot sufletul sa am prieteni din toate colturile lumii, sa calatoresc, sa-i ajut pe cei bolnavi si sa fiu un exemplu pentru ei de : Viata Invinge Moartea!

    Bunul Dumnezeu sa auda rugaciunile mele si sa ma ajute sa le indeplinesc!

    Doamne ajuta!

Comentariile sunt închise.