Elena Tigler

ArilPic

 

Elena Tigler

Leucemie acuta mieloida

 

Povestea începe (din ceea ce cred eu) în vara anului 2013 când, câteva pete pe piele sunt puse pe seama unor tratamente de balneofizioterapie. Părerile fiecăruia despre aceste pete nu aveau nici cea mai mică legătură cu ce urmă să aflu. Vara a trecut şi petele erau însoţite de mâncărimi, şi în toată perioada septembrie – decembrie, am resimţit o stare de oboseală permanentă, răceală, frisoane, dureri de cap, o stare de discomfort generală, toate însoţite de o lipsa totală de energie.
La sfatul unor oameni extraordinari, cărora le mulţumesc în fiecare moment că m-au îndrumat să-mi verific starea de sănătate, am început o serie de analize uzuale de sânge. Ulterior, doctorul dermatolog mi-a recomandat să consult un medic hematolog, care mi-a propus că în ziua următoare să revin pentru o punctie medulară. La momentul respectiv nici nu ştiam ce presupune această punctie, de ce şi pentru ce. Rezultatul a fost devastator în prima faza: LEUCEMIE.
Era de ajuns acest cuvânt. Vroiam să ştiu totul despre asta şi de fapt să nu ştiu nimic. Eram uluită, şocată, speriată… aşa a început un nou capitol din viaţă mea. BRUSC…

Că o paranteză…
Ultimii 14 ani mi i-am petrecut departe de cei mai dragi oameni mie, în străinătate, lucrând că profesor. Aceşti 14 ani au fost plini de multă muncă, foarte multă muncă şi reuşite şi bucurii pe măsură. Sunt mândră de carieră mea şi de ceea ce am reuşit în toţi aceşti ani. Astfel că analizele medicale au fost făcute în străinătate, şi la aflarea lor am hotărât sămă întorc de urgenţă în ţară pentru investigaţii amănunţite.
Toată viaţă mea s-a întors pe dos cu 360 de grade. Trebuia să iau hotărâri rapide, clare şi lucide în mai puţin de 24 de ore. Viaţă profesională întreruptă….cu viitorul incert, un biletul de avion cumpărat pe o perioada nedeterminată, sentimentele erau foarte puternice, mă vedeam cu un pas în groapă, nu ştiam ce să iau cu mine ce să las acolo, dacă voi reveni,dacă nu, dacă…..dacă….., viteză evenimentelor era năucitoare. Nu mai ştiam pe ce lume sunt.
Întoarsă în ţară, lucrurile s-au legat nesperat de bine. Am cunoscut oameni care m-au ajutat necondiţionat fără că măcar să mă fi cunoscut vreodată. OAMENI EXTRAORDINARI care mi-au recomandat echipa de medici a Spitalului Fundeni.
În dată de 27 ianuarie, în cea mai viscolită zi din an, cu o ninsoare cum rar am mai văzut, m-am internat în Secţia de Hematologie şi Transplant Medular a Spitalului Clinic de hematologie Fundeni. Analizele din străinătate au fost repetate şi în urmă internării, diagnosticul groaznic a fost confirmat: LEUCEMIE ACUTĂ MIELOIDA.
Prima cură de chimioterapie a început pe dată de 1 februarie, sâmbătă. Am început cură cu optimism ştiind că este primul pas spre vindecare. Totul era o noutate, substanţele pe care nu reuşeam să le memorez şi care nu-mi spuneau nimic, stări de vomă, faţă umflată, ochii roşii…..mi-am zis asta e…trebuie să trec şi prin asta, poate că Dumnezeu mi-a dat această boală că să mă opresc din muncă nebună pentru existenţa, să mă iau mai mult în consideraţie pe mine şi interioarul meu, să devin mai bună decât sunt, să gândesc mai pozitiv şi să mă apropii mai mult de Dumnezeu. Brusc am realizat că nimic nu mai contează decât sănătatea şi…. atât, că degeaba alergi şi munceşti şi că viaţă mea se scurge prin spitale, chimioterapie, medici, asistente…..
Doctorul meu curant mi-a propus transplantul, şansele de supravieţuire fără acest transplant fiind foarte scăzute spre deloc. De trei luni fac cure de chimioterapie aşteptând un posibil donator, totul fiind legat de probleme de tot felul la nivel de bugete, etc……
Transplantul a fost un succes.

Un comentariu la „Elena Tigler”

Comentariile sunt închise.