Diagnostic: Leucemie Limfoblastica Acuta LAL T/ Transplant de maduva osoasa cu maduva de la sora mea, compatibila 100%
Cu ce sa incep dupa ce au trecut 25 de ani de…. o noua viata, existenta, experienta, si in acelasi timp de lupta alaturi de cei care acum au nevoie de ajutor pentru ca sunt in ipostaza in care eu eram in 1994-1996?
Povestea celei de a doua vieti incepe in 1994 cand eram o tanara cu o viata absolut normala, studenta, insa cu un caracter destul de determinat. Calitatile mele erau urmatoarele: eram un om bun, empatic, simpatic, prietenos, care iubea viata. Defectele mele erau: incapatanarea, orgoliul, faptul ca nu cunosteam o medie ci treceam de la iubire profunda la ura.
Acum, ca sunt un coach experimentat stiu ca la acea vreme aveam niste rani pe care nu le puteam si nu stiam sa le vindec prin vointa… nu stiam nici ca le am, deci nici ca am ceva de vindecat si cum sa vindec. Asa ca subconstientul meu a ales calea cea grea, in care ori muream ori invatam lectia.
Am facut chimioterapie, si cum pe acea vreme nu se spunea adevarul, eu, deoarece eram o tanara inteligenta, bolnava dar nu tampita, am descoperit adevarul si am inceput sa joc un joc de genul ” Hotii si vardistii” si sa urmaresc medicii si familia, sa vad tot nonverbalul si ce fac ei ca sa ma minta, pana unde pot ajunge cu minciuna, etc. Acest joc, in acelasi timp, trebuie sa recunosc ca m-a ajutat. Cum? pai imi ocupa mintea cu urmarirea verbalului si non verbalului celorlalti si nu ma mai focusam pe boala si pe frica de moarte. In acelasi timp, nu am invatat nici lectia iubirii neconditionate, a recunostintei, a acceptarii si a iertarii, pentru ca aveam alte obiective…..prin urmare, eram puternica mental, corp tanar si puternic care nu se mai inbolnavise inainte de leucemie, optimista, deci am intrat in remisie…doar ca neinvatand lectia, am facut prima recadere…exact in 4 iulie 1995. Atunci deja nu mai eram in jocul „hotii si vardistii” pentru ca deja toti stiam realitatea si nu ne mai ascundeam. Tata era disperat sa faca rost de bani, mama, sora si sotul erau tot timpul langa mine si faceau tot ce era omeneste posibil ca sa ma ajute…iar eu am inceput sa cunosc depresia, disperarea, umilinta, frica.
Am inceput un nou capitol, acela al credintei. L-am descoperit pe Parintele Ioan Iovan si pe Maica Stareta Cristina Chichernea de la Manastirea Recea de Mures, care imi erau ca niste parinti. Mergeam aproape in fiecare zi la ei si cand gaseau timp stateau de vorba cu noi. Parintele se ruga si imi spunea ca ma voi vindeca si ca el nu crede in cancer. Ma impartasam aproape zilnic si stateam la bunica, omul care m-a crescut si mi-a oferit atat de multa iubire…… dar eu eram tot victima….nu invatasem inca nimic ….eram doar la paman si plangeam si ma lamentam……ma rugam conditionandu-l pe Dumnezeu…spuneam Doamne, daca ma ajuti, o sa ajut si eu, o sa fac si eu, etc…unde era smerenia, acceptarea, iubirea neconditionata, recunostinta? Hai sa spunem ca la recunostinta eram pe calea cea buna, pentru ca o iubeam pe prof Anca Lupu, care era medicul meu curanta, pe prof Delia Mut Popescu o vedeam ca pe un fel de Cerber cu 7 capete si o evitam dar apreciam ca ii pasa si ca facea tot ce putea, iar prof Ana Maria Vladareanu, pe atunci isi pregatea doctoratul si cand era de garda imi dadea voie sa ma uit al televizor ca sa imi treaca timpul, ma mangaia si imi spunea ca si ea a trecut prin momente dificile si ca toti putem trece peste dificultati……asistentele imi tineau companie si glumeau cu mine…chiar ma imprietenisem cu Rodica si ea ma ajuta sa mananc atunci cand nu aveam pofta si nu mai puteam …….deci le eram si le sunt recunoscatoare tuturor…dar nu acceptam, sufletul era impovarat de ura, ranchiuna si de rana de nedreptate…..asa ca am facut a doua recadere……… l-am intrebat pe Dumnezeu unde este? de ce ne loveste? m-am intors impotriva Lui si i-am negat existenta. Furia era nemarginita…dar cum nu mai aveam putere nu prea mai aveam cu ce sa o alimentez……pana cand familia a facut salturi mortale si au aparut miracole. Primul a fost o Doamna care a garantat cu firma sa. Dansa a vorbit cu cineva din Germania, care a acceptat sa vanda un cal de curse pentru ca sa pot face tratamentul necesar in Germania. Doar ca acolo, marele profesor de la clinica din Homburg a spus ca voi muri in 7 zile si ca e necesar sa plec urgent acasa deoarece cadavrul este prea scump de transportat…… fuma in fata noastra si a repetat de 3 ori deoarece comunicam in engleza si probabil avea impresia ca nu a fost destul de clar, niciuna dintre mine, mama si sora neincepand sa plangem sau sa reactionam in vreun fel…eram impietrite….pur si simplu. Ca sa intareasca cele spuse, m-a intrebat ” nu vezi ce monstruoasa esti? Intr-adevar eram umflata de cortizon si cu fata ca de luna….. eram chiar mai urata decat in prima poza din colaj…
Tata a fost singurul care a spus ca nu accepta si sa nu plecam acasa ca el gaseste solutii ….si in nici 24 de ore a gasit o clinica din Italia, unde fusesem cu un an in urma sa facem testele de compatibilitate; dar unde nu aveam teoretic cum sa ajungem….
Imi aduc aminte ca nu puteam sta in camera pentru ca simteam ca zidurile camerei sunt peretii cosciugului……nu puteam merge pentru ca aveam incheieturile afectate, asa ac mama si sora mea ma tarau in asa zisele plimbari…..
Cand am ajuns in Italia nu aveam bani nici macar sa luam un taxi care sa ne duca 2 km pana la hotel….ne-am si pierdut asa ca desi era 23h, am gasit o familie cu un copil, care ne-au ajutat sa ajungem la hotel.
Dupa ce medicul a spus ca mai am 7 zile, intrebarea care imi implea mintea era ok…ce fac in cele 7 zile???????plang, urlu? ma lamentez? cui, unde , ce ma fac, CE FAAAC!!!!!
Pana am ajuns la hotelul de langa spital am stiut ca vreau sa mor impacata. Asa ca la miezul noptii l-am sunat pe tata si i-am cerut iertare si binecuvantarea….. am plans impreuna toata noaptea si dupa ce ne-am cerut iertare, ne-am spus si „te iubesc” si ca totul va fi bine ……iar apoi am avut o liniste extraordinara … o pace sufleteasca si atunci am inceput sa invat ce este aceea acceptare
Mancam doar conserve puse de mama in geamantane si ceaiuri facute in camera cu fierbatorul … dar eram impreuna si aveam Pace
va urma……..