Prima intalnire de grup din spitalul Fundeni, sub egida ARIL – Asociația Română Împotriva Leucemiei – ARIL

Prima intalnire de grup din spitalul Fundeni, sub egida ARIL

Nevoile pacientilor cu boli hematologice din Spitalul Fundeni, observate de medicii si cadrele medicale care-i ingrijesc, au fost cele care ne-au insufletit pe noi, cei de la ARIL, sa organizam lunar cate o intalnire de grup, mediata de un psiholog. dintre pacienti, medici, cadre medicale, ,,invingatori” ai bolilor hematologice sau familiile lor.

Prima intalnire a fost experimentala, pacientii si medicii nu aveau decat sperante ca totul va fi benefic pentru toti cei implicati, iar ecourile intalnirii au devenit premisele altor intalniri asemanatoare.
Sefa sectiei Hematologie II din Spitalul Fundeni, dr Moicean Andreea a delimitat un spatiu adaptat unei intalniri de grup si a informat pacientii si familiile acestora despre ce urmeaza sa se intample.
Anka Mateescu, reprezentanta ARIL a contactat membrii unor familii ale caror copii s-au vindecat de boli hematologice si a creat o ambianta primitoare, facilitatoare intalnirii grupului.
Psihologul clinician Pascu Nicoleta, avand deja 6 ani de experienta in domeniul patologiei hematologice, fiind familiarizata cu tipul de intrebari si probleme ce sunt specifice acestui domeniu, a mediat intalnirea de grup.
Pacientii au impartasit in fata tuturor grijile si fricile lor, acest lucru ajutandu-i sa elimine din tensiunile apasatoare, sa constate ca nu sunt singurii care simt asemantor, sa se adapteze la situatia de boala si ceea ce implica ea familial si social.
Parintii celor 2 ,,invingatori” si-au expus povestile de viata si au raspuns intrebarilor pacientilor interesati de procedurile de transplant medular si ce implica acesta. Pacientii au putut astfel sa inteleaga mai usor ce simt si familiile lor, sa ii inteleaga pe acestia, sa fie deschisi in exprimare unii in fata altora.
Pacientii ai fost incurajati de catre mediatorul-psiholog sa isi deschida mintea si sufletul, sa se exprime, sa intrebe despre ce au nevoie sa afle. Totodata, psihologul a intretinut un ton optimist si cald al dialogurilor, cu toate ca povestile apartinatorilor ,,invingatorilor” erau initial incarcate de emotii negative, a fost relevat continutul pozitiv al acestor povesti.
Ca si dovezi ale succesului intalnirii de grup au fost faptul ca s-a intins pe durata a 2 ore, initial dorindu-se o ora, ca s-au cerut date de contact intre participanti, si ca pacientii si-au exprimat direct multumirile pentru castigul moral si suportiv resimtit.
Cu totii au avut de invatat, chiar si apartinatorii ,,invingatorilor” care mai pastrau si ei framantari legate de acceptarea actualului comportament al copiilor lor, de dupa vindecare.
S-a stabilit de comun acord ca astfel de intalniri sunt binevenite, cel putin lunar si se vor face eforturi de catre ARIL, medici si psihologi pentru atingerea acestui deziderat.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.